Toamna în Apuseni, cu bicicleta (ep.4)
Cu oamenii buni de pe traseu

Friday, January 08, 2016


25 Septembrie, 2013

După un somn bun la pensiunea Montprezident din Smida, pornim spre următoarea destinație: Poiana Glăvoi. - De fapt, nici nu-i vorba despre destinație, cum n-a fost tot turneul; ci numai despre cât și ce putem sau vrem să facem într-o zi. De data asta chiar se potrivește de-acum banalizata expresie: drumul contează, nu destinația. Și ca s-o amețesc de tot, până la urmă, în povestea de azi destinația va conta mai mult decât în toate celelalte episoade. Dar până acolo...


Drumul
Smida - Poiana Glăvoi

Despre experiența noastră în campingul din Poiana Glăvoi (La grajduri) am povestit puțin într-un text mai vechi, cu un titlu complet nesugestiv acum (dar inspirat atunci :) )... Ceva nou, ceva albastru, ceva de împrumut. Despre Glăvoi, ceva albastru, evident.

Drumul trece din nou prin Ic Ponor, în care căutam cazare cu o seară înainte, 4km în urcare lină, scurt. Depășim stațiunea și ajungem la o răscruce, unde ne despărțim de Someșul Cald. Traseul e ușor, mergem pe un drum forestier, pe care îl și împărțim cu câteva mașini venite la ciuperci. Puțin după kilometrul 9 începe un urcuș abrupt care mă demoralizează pentru prima dată în turneul ăsta. Îmi revin după o pauză de picnic - nu ceva să nu se poată rezolva cu-n pătrățel de ciocolată. Urmează 5km în care mergem mai mult pe lângă decât pe biciclete, până în Padiș, unde dăm și de asfalt, și de vale. Cu toții anticipăm ce înseamnă asta: recordul de viteză al turneului (nemenționat căci ne citesc părinții... să ziceam doar că depășim limita legală impusă prin serpentinele astea... cu puțin).



Ultimii 2km jumate îi facem pe o cărare de munte, ceva mai accidentată, dar tot în vale. La Glăvoi găsim vreme frumoasă, doi câini de pază la chioșcul Cornelu's Mol, vila Dubai, terase și rulote abandonate și niciun cort. Porniserăm de acasă cu gândul să campăm aici, dar nu ne-am gândit o clipă că ne-ar dezumfla tocmai faptul că-i pustiu. Doar la chioșc e ceva activitate. Doamna care ne servește se mută în fiecare an, timp de 5 luni, de la 1 mai până la 1 octombrie, în chioșc; ziua face langoși, noapte doarme în pod.





Până să ne hotărâm cum procedăm pentru înnoptare, luăm două langoși preparate pe loc. Pentru cabana Cetățile Ponorului, care e la doar 2km, nu avem bani scoși, iar pentru orice altă cabană ar trebui sa ne întoarcem din drum mai mult. E tot mai clar că de fapt nu-i decât o opțiune, să întindem cortul. Nu, vila Dubai - care are în pod o saltea și niște cotoare de măr pe jos - n-a fost niciodată o opțiune.





Se lasă seara, se lasă și răcoare, dar avem noroc de aceeași doamnă de la chioșc să petrecem mai comod restul serii. Ne retragem cu toții sub o cortină improvizată, la căldura focului, la povești cu ciobanul care trecuse să lase vreo doi hribi din ultima recoltă. După ce ne asigurase doamna că urși nu sunt prin zonă, de la cioban aflăm doar că lupi nu mai văzuse de mult, să tot fie vreo 3 luni. Hmmm.





Chiar cu toate gândurile astea, dormim nesperat de bine. Mi s-a format cumva în subconștient că dormitul la cort e rău sau bun după cum e frig sau nu. Și n-a fost frig, doar au lătrat câinii toată noaptea. Se pare că a fost un conflict între ei sau cu alte orătănii. Nu intrăm în detalii.

Poiana Glăvoi e un loc bun de pornit în drumeții. Majoritatea traseelor din zonă încep aici, trasee chiar dintre cele mai populare din zona Apusenilor. Cu tot entuziasmul nostru și nevoia de a lega bicicletele de gard, pentru câteva ore de traseu la picior, planul ne e răsturnat de aceeași vreme urâtă care ne-a mai întors din drum și în Vlădeasa. Nu plouă serios, doar picură, dar e suficient să ne amenințe că it's only getting worse. Ne informăm cum putem ajunge la șosea, în Arieșeni, cu gândul să continuăm apoi spre Câmpia Turzii, de unde avem tren înapoi spre București. După discuții pare simplu - 2km până la cabana Cetățile Ponorului, vreo 3km de urcare abruptă prin pădure, drum nemarcat, dar bine explicat, cu pârâul ca principal reper, ieșim într-o șa, trecem pe lângă stână și începe coborârea bandă galbenă până în Arieșeni. Oricum, pentru orice dubiu am avea pe parcurs, scoatem harta. Crystal clear.

Cei 3km în urcare abruptă sunt groaznici; fiind traseu de picior, oricum neumblat prea mult, avem de ocolit (a se citi sărit!) copaci căzuți, ceea ce înseamnă ridicat bicicletele peste, iar pentru cine mai are și-o geantă pe portbagaj, e cu atât mai frustrant. Toată treaba a durat vreo oră jumate, cu tot cu bodogănit. Ajunși în șa, se deschide peisajul, ne mai luminăm și avem speranțe că ce-a fost mai greu a trecut... Până începem să avem dubii asupra traseului. Mai pierdem vreo jumătate de oră cu studiul hărții, ceea ce oricum e mai bine decât să mergem în direcția greșită, numai că asta mai adaugă la frustrare. În fine, decidem direcția, pe cea bună, așa că de aici norocul se schimbă. Drumul e bun, merge doar în vale, trecem pe lângă așezări omenești, ne mai latră câte un pechinez. Civilizație!

Din Arieșeni începem să pedalăm pe asfalt (DN75), pe valea Arieșului, drum național totuși suficient de liber să fim depășiți abia o dată la câteva minute. Pedalăm cu plăcere, deși încă înnorat și spre înserare, peisajul e frumos, iar pantele alternante și suportabile. Până în Câmpia Turzii sunt 130km, nu foarte mulți de parcurs pe asfalt, dar suficienți să ne prindă noaptea pe drum. Continuăm vreo 20km și luăm o decizie care pare cea mai înțeleaptă în condițiile date - să facem autostopul, cu biciclete cu tot. Fără să ne oprim cu totul într-un loc, începem să facem semn la mașinile mari când le auzim apropiindu-se. Cum spuneam, sunt ușor de auzit, căci e liber și abia ne ajung din când în când.

Oprește o camionetă, doi oameni cu multă bunăvoință, dar fără suficient spațiu. Așa că mergem înainte. La o altă oprire fără succes, Cristi vede peste drum o rază de lumină peste situația noastră - un măr! Singurul inconvenient aparent ar fi gardul după care a crescut. Totuși, acestui Nică (din La cireșe, doar că La mere) nu-i stă în cale un gard, ci se sacrifică pentru câteva mere, ba la întoarcere sacrifică și o scândură din gard. Iar când părea c-ar fi momentul să fugim, vedem în zare a doua rază de speranță - o Dacia Papuc cu portbagajul deschis și suficient de liber. Surpriză!... oprește. Și surpriză!... ne ia.

Scoatem roți și orice e nevoie, legăm bine bicicletele, și urcăm în mașină cu oarecare jenă de noroiul pe care-l adunaserăm din pădure pe încălțări, pe haine; de hainele ude de la ploaia care tocmai se pornise. Și totuși nici azi nu ne vine să credem peste cine am dat: o să-i zic pe numele fictiv, Constantin. Un om sincer bun și cu un râs molipsitor. Nu numai că ținuta noastră prăfuită nu-l deranjează, dar nici faptul că una din biciclete i-a zgâriat mașina nu-l supără. Nu se consumă cu nimicuri din astea. Știm de la început că nu merge la Câmpia Turzii, dar că ne poate duce până la o răscruce unde am putea găsi măcar cazare și să continuăm traseul de a doua zi. Sună rezonabil, oricum cea mai bună variantă a momentului. Din vorbă în vorbă aflăm că merge la Aiud. Încă nu pică nicio fisă. Mai mergem, mai vorbim. Parcă nu se îndură să ne lase la răscrucea aia. Ceva nu-i sună bine. Îi spunem că oricum noi mergem acolo doar pentru a avea de unde lua trenul. Atunci îi pică lui prima fisă. Trenul nu trece și prin Războieni? Căci de la răscruce până în Războieni mai sunt doar 5-6km, pe care i-am putea pedala în nici un sfert de oră. Ba chiar se mai gândește puțin și ne-ar duce el. Aflu că trenul chiar trece prin Războieni! Era cea mai bună veste până vine și a doua veste... trenul trece prin Aiud! Sigur am dormit pe drumul de la București la Cluj, altfel nu-mi explic cum să fi uitat asta. Ne amuzăm și ne bucurăm toți de veste. Așa că de aici ne relaxăm cu totul; stăm la povești până în oraș. În Aiud, tot Constantin ne ajută să căutăm cazare și găsim din a doua încercare. Ce OM acest Constantin!

Găsim un loc în care să legăm bicicletele, iar în următoarele zile ne plimbăm prin Aiud și Alba-Iulia. Și așa încheiem turneul de toamnă prin Apuseni. Scurt, dar cuprinzător.

Aiud


Alba-Iulia




Detalii traseu: Smida - Poiana Glăvoi

Route 2,951,232 - powered by www.bikemap.net


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Alte episoade din seria Toamna în Apuseni, cu bicicleta
(1) București – Cluj, cu trenul
(2) Punct terminus – Cabana Vlădeasa
(3) Pietrele (prea) albe și recordul drumului spre Ic Ponor

You Might Also Like

0 comments