Peru (ep.10) Machu Picchu, un album devenit realitate

Thursday, March 26, 2015


8 Aprilie, 2013

Acum, când scriu, au trecut aproape cinci ani de când eram într-o cameră de cămin și ne uitam împreună pe un album documentar cu Machu Picchu, album pe care nu mai reușim să-l găsim; a dispărut de parcă ar fi fost chiar un vis. Ne cunoșteam abia de câteva săptămâni și deja zâmbeam complice a vom merge împreună acolo. Probabil nici nu bănuiam atunci că nu vor trece nici trei ani până s-o împlinim. Cam atât dau din casă, că mă inhibă gândul că scriu textul ce-ar putea deveni cel mai citit articol de pe blog.


Așadar, scriu în sfârșit povestea, la aproape doi ani de la eveniment. De ce așa târziu? Motivele-s multe și diverse. Între ele: /1\ scriu tot mai rar, pentru că în puținul timp liber e foarte ușor să cazi în tentația altor distracții ce solicită mai puțin mintea, așa că am ajuns să călătorim mai des decât fac față să povestesc. /2\ cel mai greu mi-e să scriu despre locurile faimoase; așa cum nu am scris încă despre Paris sau despre Roma; e teama de polarizare. /3\ în fine, o oarecare rezervă în a recunoaște că ne-am bucurat sincer de un clișeu turistic.

Povestea...

Întorși din junglă, avem răgaz o zi în Cusco. Nu numai că nu îmi amintesc ce am făcut în ziua aceea, că de multe ori mă ajut de poze sau notițe, dar nu avem nici măcar o poză. Se pare că într-atât ne-a epuizat jungla - nu mă refer la oboseala fizică, ci la intensitatea experienței - dar ne și pregăteam de următoarea aventură, la fel de intensă. Ca să nu rămâneți, totuși, curioși, bănuiala mea e că am dormit până târziu, am fost la biroul Inca Rail să schimbăm biletele, am mers în bazar la cumpărături de suveniruri, iar seara am petrecut la barul hostelului.

După o zi de relaxare, plecăm spre faimoasele ruine. Noi le-am alocat două zile, cu tot cu drumul dus-întors, căci pe cât de faimoase, pe-atât de inaccesibile, ceea ce, până la urmă, le-a și salvat de cucerirea spaniolilor. Pentru a ajunge la ele, există și o variantă mai lungă, cu siguranță mai frumoasă, dar și mai obositoare - un traseu de 4 zile, 43km, prin munți, junglă, printre alte ruine incașe și se ajunge în a patra zi, la răsărit; ăsta este Inca Trail.



Traseul nu se poate parcurge pe cont propriu, ci fie doar cu ghid, fie printr-un operator ce se ocupă integral de organizare - pune la dispoziție echipamentul de campare, porteri, bucătari, ghid. Uitându-mă în urmă, cred că ne-ar fi plăcut experiența traseului și dacă ar fi să repetăm, poate chiar am alege varianta asta. Totuși, la momentul organizării, două zile în plus păreau de neîncadrat în planul general.

Așadar, pe varianta mai scurtă, dar cu multe mijloace de transport, trebuie să luăm, în ordinea enumerării: microbuzul din Cusco până în Ollantaytambo - o distanță de 70km -, trenul din Ollanta` până la Aguas Calientes, o noapte de cazare în Aguas Calientes, iar a doua zi, dis-de-dimineață, autobuzul până la intrarea la Machu Picchu.

Pe rând...

Cusco - Ollantaytambo
Plecăm din Cusco în jurul prânzului, cu un microbuz pe care-l luăm dintr-o zonă de unde pleacă în general mașini spre Valea Sacră, foarte aproape de centru, nici un sfert de oră de mers pe jos. Microbuzele spre Ollantaytambo pleacă la intervale de 30 minute, poate și mai des, iar prețul e în jur de 10 S/. (nuevo Soles - moneda peruană). Noi avem o mică "neînțelegere" legată de prețul biletului, prima dată ni se zice 15 S/., numai că experiența de Peru ne-a învățat să fim vigilenți, așa că la a doua întrebare, către persoana potrivită, am primit și noi răspunsul corect: 10 S/.. Microbuzul face cam o oră și 45 minute până în Ollanta`, suntem încă în grafic.

Ollantaytambo


Ollantaytambo - Aguas Calientes
Biletele de tren le-am cumpărat online, cu două săptămâni înainte, de la Inca Rail. Cealaltă companie care opera atunci și care încă operează este Peru Rail. Tarifele sunt similare între cele două, poate puțin mai mari la PR, deși au și mai multe clase de bilete. Pe noi ne-au costat 105$/persoană, dus-întors (acum doi ani). La prima vedere, zilele astea, prețurile par să înceapă de la 60$/segment/persoană. Sfatul meu e să vă faceți din timp un orar aproximativ, să studiați site-urile ambelor companii pentru a mai putea găsi bilete la clasa cea mai ieftină (pentru turiști) la ore convenabile.



Avem trenul la 16:36, iar biletele luate online le-am schimbat deja cu unele adevărate la biroul din Cusco. Se pot schimba și la ghișeul din gară, cu cel puțin jumătate de oră înainte de plecare. Ne grăbim să mâncăm o pizza la o bodegă din Ollanta`, dar avem destul timp (întotdeauna!) și de un choclo con queso - porumb fiert, cu boabele foarte mari, și o felie de brânză care seamănă cu brânza cu cheag de la bunica (brânză care scârțâie).

La bodegă în Ollanta`. Nu întrebați ce-i cu cablul ăla spânzurat deasupra mesei. E... Peru. :)


Prindem trenul fără emoții. Vagonul arată cam ca un business class pe aeronava de cursă scurtă, dar fără perdeluță; cam mult pentru gusturile noastre de cvasi-backpackeri. Călătoria cu trenul durează o oră jumătate, printr-un peisaj superb al văii râului Urubamba.



O noapte în Aguas Calientes
Când ajungem în Aguas Calientes, deja e întuneric și avem dificultăți să găsim hostelul, chiar cu toate indicațiile pe care le primim, doar că în direcții complet opuse, de la polițiști localnici. Într-un final, i se face milă unuia și ne duce până la intrare. De fapt, sunt două hosteluri cu același nume, unul e mai aproape de stația de autobuz pentru Machu Picchu, celălalt are omletă la micul dejun. Cred că v-am mai zis că, în Peru, hostelurile se împart în două categorii: care au omletă la micul dejun și care nu. Dintre cele două cu același nume, noi am ales să fim mai aproape de stația de autobuz, dar și de centrul orășelului - deși e mult spus și centru, și orășel. Cu toate astea, responsabilul de la hostel încearcă să ne înduplece să mergem la cel cu omleta, folosind fix argumentul ăsta, probabil pentru că acela era în vârf de deal, deci mai puțin solicitat. Dar nu ne clintim: Noi vrem unt cu dulceață! :)

Un mic sfat, când căutați cazare în Aguas Calientes, căutați și în "Machu Picchu", deși impropriu numit. De exemplu, și pe hostelworld.com, și pe hostels.com, majoritatea opțiunilor de cazare sunt la Machu Picchu City.

Aguas Calientes & Biletele de Machu Picchu
Încă din gară, de unde ieși direct într-o piață de suveniruri, Aguas Calientes arată ca un oraș (stațiune?) de tranzit, o simplă afacere, fără prea multă personalitate; îl ajută totuși așezarea între munți și râurile care-l traversează și-l revigorează. De altfel, și când căutam cazarea, majoritatea recenziilor de hosteluri erau mediocre. Așa-i și a noastră, doar că aici, acum, nu asta contează, iar asta au înțeles și ei.

Ieșim la o scurtă plimbare, și de voie, în recunoaștere, și de nevoie, căci nu avem cumpărate încă biletele de intrare la Machu Picchu. Vestea bună (!) e că acum se pot cumpăra online, de aici. Pe vremea noastră nu se putea, așa că am fost nevoiți să le cumpărăm din agenția din Aguas Calientes.

Sunt șase tipuri de bilete (după site-ul actual):
1. Machu Picchu: 128 S/. (64 S/. pentru localnici); Bilet simplu de intrare la ruinele orașului.
2. MP + Muzeu: 150 S/. Eu nu-mi aduc aminte de muzeu, s-ar putea să fie nou.
3. MP + Huaynapicchu, 7-8am: 152 S/.
4. MP + Huaynapicchu, 10-11am: 152 S/. Al doilea grup.

Huayna Picchu e muntele din clasicele fotografii de la Machu Picchu, în vârful căruia incașii (de fapt, cuvântul incași e impropriu folosit, căci Inca e doar împăratul, iar poporul e Quechua; totuși, o să folosesc în continuare incași, pentru simplitate) au construit un sanctuar și până la care au amenajat un traseu pe care să se poată ajunge. E ceea ce am citit, căci sus nu am ajuns.



În fiecare zi se permite accesul pe traseul Huayna Picchu pentru maxim 400 de oameni, împărțiți în două grupuri, unul intră între 7-8am, celălalt între 10-11am. Am citit că este spectaculos, chiar dacă pe alocuri nerecomandat celor cu fobii (de înălțimi sau locuri strâmte), motiv pentru care e rezervat de mulți dintre turiștii care ajung la Machu Picchu.



Noi ne-am luat biletele cu doar o zi înainte, așa că n-am mai găsit locuri libere pentru Huayna Picchu. Am luat, în schimb, biletul care include intrarea pe traseul de urcare la Machu Picchu Montaña, dar despre asta puțin mai încolo.

5. MP + Montaña, 7-11am: 142 S/.
6. Machu Picchu, după ora 13: 45 S/. - doar pentru cetățeni peruani sau străini rezidenți în Peru.

Programul de vizitare începe de la 6am, pentru a prinde răsăritul printre ruine; cum s-ar zice - it's a classic. Ne conformăm și suntem și noi mai matinali decât de obicei. Mergem chiar și la micul dejun, căci ho(s)telurile din Aguas Calientes pregătesc micul dejun încă de la 5-5:30, tocmai pentru a ajunge la Machu Picchu la răsărit.



Autobuzele care merg din Aguas Calientes până sus încep cursele de pe la 5:30, iar biletele se iau de la toneta din stație. Costau atunci 9$/persoană/doar dus (informație neactualizată). Pleacă numai când se umplu, dar dimineața asta se întâmplă repede, deci merg cam la intervale de 10-15 minute. Biletele se plătesc chiar în dolari americani, inclusiv restul l-am primit în $, iar serpentinele pe care urcă autobuzul poartă numele lui Hiram Bingham. Orice asemănare între cele două aspecte este pur întâmplătoare. :) Hiram Bingham este americanul care a descoperit Machu Picchu în 1911. De fapt, cum e corect formulat și pe wiki, e cel care a făcut publică existența citadelei, după ce a fost ajutat de localnici să ajungă la ea. (wiki) Și e, până la urmă, omul căruia peruanii trebuie să-i mulțumească pentru faima de acum a locurilor.

Serpentinele...


Rezumat costuri:
2 x 10S./ - Cusco - Ollantaytambo
+ 2 x 105$ - Ollantaytambo - Aguas Calientes (¡Acum încep de la 120$ / persoană!)
+ 100S/. - Cazare Aguas Calientes, mic dejun inclus
+ 2 x 142S/. - Bilete Machu Picchu + Montaña (¡preț actualizat!)
+ 4 x 9$ - Aguas Calientes - Machu Picchu
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
~377$ + ~30$ (diferența la biletele de tren) ====> peste 410$ / 2 persoane

Mai multe detalii practice despre călătoria în Peru găsiți în Ghid practic pentru Peru.

După toate socotelile astea, e clar că Machu Picchu e vaca de muls a turismului peruan. Dar este și o parte frumoasă a poveștii, de altfel, scopul ei.

Se crede că situl a fost construit la mijlocul secolului al XV-lea din ordinul Împăratului Incaș Pachacutec și abandonat poate un secol mai târziu, cam când au fost cuceriți de spanioli, dar nu neapărat în legătură cu asta. Și abandonat a rămas până când i-a fost arătat lui Hiram Bingham de către localnici. Poziția retrasă - ascuns între muntele tânăr, cel vechi (Huayna Picchu & Machu Picchu) și una din serpentinele râului Urubamba - l-a salvat, așa că supraviețuiește ca cea mai valoroasă mostră a civilizației incașe.



Mi-e greu să compun un text coerent și concis, un rezumat al istoriei Machu Picchu. La fiecare informație e nevoie ori de o paranteză explicativă, ori de una pentru celelalte trei-patru teorii vehiculate... unde să mai fie loc și pentru vreo părere proprie. Asta așa... ca o paranteză. :)

Cercetătorul (exploratorul...) american Hiram Bingham nu a ajuns la Machu Picchu chiar întâmplător. El era în căutarea Orașului pierdut, ultimul refugiu al incașilor înainte să fie întru totul cuceriți de hispanici. Și a fost convins că l-a găsit la Machu Picchu, fără să fi aflat vreodată contrariul. Abia după moartea lui s-a descoperit că orașul pierdut este, de fapt, Vilcabamba, căruia spaniolii i-au dat foc când l-au găsit și ale cărui ultime ruine au fost înghițite de junglă.

Cum anticipam mai sus, se pare că nici incașii nu au locuit prea mult la Machu Picchu; semnele ar fi cele prea puține schelete găsite, de ordinul a 200, prea puține ca să poată fi considerate din mai multe generații; iar un alt detaliu - o parte din clădiri sunt construcții neterminate. Totuși, motivul abandonului brusc nu e cunoscut, doar bănuit.

Pe schelete nu au fost găsite urme de violență, dar nici de vreo boală epidemică, deci se exclude conflictul, dar nu neapărat și cea din urmă, căci nu toate bolile lasă urme. Ar mai fi o teorie pe care am auzit-o la unul din ghizi și care mie îmi sună plauzibil. Se poate ca orașul să nu fi fost niciodată locuit în scop permanent, ci doar de cei care au contribuit la construcția lui. Aceștia ar fi avut propriile case construite din lemn, la marginea sitului, dar care, evident, n-au rezistat timpului. Ei ar fi stat doar câteva luni pe an, înlocuiți apoi de alții, pentru că efortul era atât de mare încât nu mai puteau da randament după un timp.









Construcțiile incașe se disting prin blocuri mari de piatră șlefuite până la o formă cuboidă și așezate una peste alta fără mortar sau orice alt liant între ele. Tehnica se pare că se numește ashlar.





Mormântul regal


Pe lângă cele două teorii - a lui H. Bingham, că Machu Picchu ar fi Orașul pierdut sau a lui John Verano, că ar fi fost construit ca un refugiu pentru Împăratul Inca Pachacutec - ar mai fi două teorii despre scopul construcției: /1\ locul în sine nu numai că nu ar fi fost întâmplător ales, ci chiar însuși locul ar fi fost considerat special și sacru - muntele încercuit aproape întru totul de râul Urubamba și alte amănunte legate de răsăritul și apusul soarelui - sau /2\ să fi fost un templu al Fecioarelor Soarelui (Aclla-cuna - femei alese, în Quechua). Well, who knows?!...

O să fiu sinceră... nu am răbdare să povestesc toate teoriile și informațiile pe care le-am auzit la fața locului. Abundă internetul de detalii, iar celor care vor să ajungă nu are rost să le stric surpriza.

La un moment dat trebuie să abandonăm ruinele, dar după ce le-am cam străbătut din colț în colț, ca să plecăm spre Machu Picchu Montaña. Intrarea pe traseu se face doar între 7-11am și, oricum, trebuie să lăsăm suficient timp să ne și întoarcem în Aguas Calientes până-n ora 16, când avem trenul pentru Ollantaytambo. Mai ales că nu știm cât vom face pe traseu și ce ritm vom avea.



Machu Picchu Montaña are 3082m altitudine, iar traseul, format aproape numai din scări, pleacă de la aproximativ 2400m. Urcarea o facem într-o oră jumătate. E o singură porțiune mai îngustă și expusă, chiar sus, aproape de final, dar nu ceva înfricoșător sau de nedepășit.



Este epuizant, dar are câteva puncte bune de belvedere spre ruine. Când ajungem sus, gâfâind și cu limba scoasă, ne promitem c-o să recomandăm oricui să NU-l facă. Dar începem să vedem zâmbetele celorlalți ajunși până sus, spunând parcă "you made it!", după alte câteva minute începe să se instaleze satisfacția că indeed, we made it.



Avem o vedere de 360° peste valea râului Urubamba și serpentinele pe care le-a săpat în munți și vedem Machu Picchu așa cum nu ni-l imaginam niciodată când visam la el: mic, mic, mic.





Coborârea am făcut-o în 45 de minute, dar ne-a costat o febră musculară serioasă la gambe a doua zi. Parcă nu ne mai pare așa rău că am făcut traseul, dar nici n-am sări să-l recomandăm. It's your call.

Pentru un rezumat video, puteți (re)vedea filmulețul Machu Picchu în 43".

Iar un sumar în câteva cuvinte... Machu Picchu e departe, dar accesibil. E turistic, dar nu-i o capcană. E scump, dar impresionant.



Galerie


You Might Also Like

1 comments

  1. […] de la Machu Picchu, petrecem vreo două zile de relaxare în Ollantaytambo: în plimbare prin orășel – mergem […]

    ReplyDelete