Islanda, take 2 (ep.3)
La mulți ani, Islanda!... din Fiordurile de Vest

Tuesday, October 14, 2014


17 Iunie, 2014. Camping Hólmavík, Islanda

La mulți ani, Islanda!... dar despre asta, puțin mai târziu. :)

E deja a doua dimineață când mă trezesc ușor amețită, singura dintre toți patru cu simptomele astea. Bănuiesc că e de la apropierea de Polul Nord, unde magnetismul puternic poate avea efectul ăsta asupra oricui; deci și asupra mea, căci oricum mă știu sensibilă de când am experimentat și răul de altitudine în Cusco. Ciudat e că acum doi ani, când am fost prima dată în Islanda, nu am simțit nimic. E drept, atunci n-am dormit la cort.

Bun, și ca să n-o mai lungesc atât cu amețelea mea, amețită cum sunt, mă ridic și ies din cort. Cristi încă doarme, și ceilalți la fel. Profit să fac o plimbare prin jur, trec de porțile cu care am încheiat episodul trecut și... dacă ar fi să mă aliniez tendințelor (dezgustătoare în cazul ăsta), aș scrie: "N-o să-ți vină să crezi ce...", dar mi s-ar încleșta degetele. Așa că... nu-mi vine mie să cred ce panoramă am ratat aseară, când ne-am culcat fără să mai trecem de cele trei porți, parcă simbolice, epuizați fiind după un drum lung.



La mulți ani, Islanda, și mulțumesc pentru cadoul de ziua ta!... dar despre asta, puțin mai târziu. :)

Suntem deasupra orășelului Hólmavík, pe care rămân și-l contemplu încă vreo jumătate de oră, așezată pe o buturugă. Se trezește toată lumea, iar după rutina de dimineață, pornim oficial să explorăm Fiordurile de Vest.

Fiordurile de Vest

Dintre regiunile locuite ale Islandei, aici e cea mai rece și capricioasă vreme din Islanda, chiar observăm și noi diferența când încep să apară blocuri de zăpadă de câțiva metri înălțime.



Astăzi ne-am propus să ajungem și să campăm în Ísafjörður, cel mai mare oraș al peninsulei. Până acolo, șerpuim prin fiordurile din nordul peninsulei, ne minunăm de peisajele dramatice și vedem primele foci. Am învățat că oriunde sunt mulți oameni - mulți, adică mai mult de cinci - opriți pe marginea drumului, cu vedere spre apă, și nu-i nicio cascadă în jur, înseamnă că sunt foci.









Ísafjörður

După cum ați intuit deja, azi e ziua națională a Islandei. Ăsta-i motivul pentru care ne-am grăbit oarecum s-o petrecem într-un oraș mai mare, să participăm și noi la sărbătoarea islandezilor, să vedem cum arată cea mai liniștită nație pe care am cunoscut-o în momentul lor cel mai festiv din an.



Ajungem în oraș spre după-amiază, găsim repede campingul de la poalele muntelui, cu vedere la cascadă, și mergem apoi în centru, în mijlocul evenimentelor.

Vedere din camping


Sărbătoarea arată ca un bâlci, în sensul lui propriu, în niciun caz peiorativ: trupă locală de muzică, oameni mari și copiii lor, copii cu baloane și înghețată, castele gonflabile și plimbări călare.







Deși e unul din cele mai izolate orașe din Islanda, mi se pare o comunitate tânără și vioaie. Deși orașul are doar 2600 de locuitori (wiki), în 2005 s-a deschis aici Centrul Universitar al Fiordurilor de Vest, care funcționează și ca învățământ la distanță pentru întreaga comunitate a Fiordurilor de Vest.



Abandonăm puțin petrecerea și facem o plimbare prin oraș. E aproape pustiu, dar era de așteptat, doar toată animația e în centru. Intrăm și într-o agenție de turism, sperând să găsim pentru a doua zi o croazieră convenabilă spre Rezervația Naturală Hornstrandir, vârful cel mai nordic al cleștilor Fiordurilor de Vest. Totuși nu avem noroc. Prețurile unui tur dus-întors depășesc orice prag psihologic de sumă acceptabilă.



După plimbarea care mai mult ne-a răcit decât dezmorțit, ne refugiem într-o cafenea destul de animată, unde încep să se retragă tot mai mulți dintre petrecăreți. La un moment dat, la mesele de alături, se așază o familie numeroasă și mixtă de islandezi și groenlandezi... bănuim noi, după vorbă, după port. Fără să pot explica de ce sau cum se manifestă, simt o emoție specială când întâlnesc oameni rari. Cristi mă-nțelege, `m not a freak. :)

După o ciocolată caldă și prăjituri, am vrea să schimbăm cafeneaua pe un bar, dar nu avem noroc. Singurul loc ce-ar arăta a bar e închis. În rest, patiserii, cofetării. Nu e tocmai genul de oraș cu viață de noapte. Așadar, ne retragem în camping.

La mulți ani, Islanda! :)

Galerie

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Alte episoade din seria Islanda, take 2
(1) Cascade vechi și noi
(2) Una caldă, una rece

(4) 113 poze cu pufini
(5) Păsările lui Hitchcock (comedie)
(6) Nordul și recordul... de răbdare

You Might Also Like

1 comments

  1. […] Alte episoade din seria Islanda, take 2 (1) Cascade vechi și noi (2) Una caldă, una rece (3) La mulți ani, Islanda!… din Fiordurile de Vest. (4) 113 poze cu […]

    ReplyDelete