Sintra cu-n ochi de vultur și unul de copil

Wednesday, April 09, 2014

8 Martie, 2014 - Sintra, Portugalia

După modelul "Ce să vizitezi în Bruxelles? Bruges!", la fel aș îndrăzni să răspund întrebării: "Ce să vizitezi în Lisabona? Sintra!" - orășelul de munte la nici 40km de capitală. Dar nu e chiar la fel. Lisabona e superbă și ar fi destule de văzut înainte de-a pleca spre Sintra. Și totuși, cum să te înduri să ajungi așa aproape de orașul cu atâtea de "cel mai", orașul care a fascinat atâtea popoare - romani, mauri, portughezi -, orașul de basm, de poveste - și alte specii literare fantastice - al Portugaliei și să nu-i faci o vizită oricât de scurtă?

În prima seară în Lisabona, la hostel, ne-a întâmpinat Pedro - un portughez din Lisabona, om de-al hostelului și pasionat de turiști. L-am găsit desenând pentru noi pe o hartă și subliniind pe o listuță ale cărei cuvinte cheie erau tocmai Lisabona și... Sintra. Așadar Pedro ne-a confirmat că merită cele 40 de minute cu trenul până acolo, dar că trebuie să ne pregătim de o zi lungă, poate chiar obositoare, dar plină de satisfacții.

Ce cadou mai potrivit aș fi putut primi de 8 martie?

Am plecat cu trenul de dimineață, nu prea dimineață, ca să prindem și micul dejun la hostel. La 9:08 a plecat trenul, la 9:48 a ajuns în Sintra. În extra-sezon trenurile circulă din jumătate în jumătate de oră, vara odată la 15 minute. Puteți verifica orarul online. E o oră bună de ajuns pentru că oricum toate obiectivele deschid la 10, iar autobuzele încep să meargă la 9:45; din nou, mă refer la orarul de iarnă.

Distanțele nu sunt mari, s-ar putea parcurge la picior, dar castelele sunt sus, pe stânci, așa că drumul nu-i lung, dar anevoios. Aș recomanda să păstrați energia pentru vizitare. În plus, drumurile sunt atât de înguste, serpentinele atât de abrupte încât mersul cu autobuzul e o aventură în sine.



Prima oprire (a autobuzului) e în centrul orașului, la Palatul Național din Sintra.


Noi am coborât la următoarea, la Castelul Maur.

Castelul Maur (Castelo dos Mouros), cum îi spune și numele, e o fortificație maură din secolul al VIII-lea, dar cucerită în secolul al XII-lea de primul rege al Portugaliei (Afonso I) și abandonată timp de două secole. Interiorul castelului nu e neapărat impresionant, dar escaladându-i meterezele am avut cele mai frumoase vederi asupra orașului și chiar vedere la ocean sau la Lisabona.



Galerie - Castelul Maur






Galerie - Sintra, văzută de pe metereze







Galerie - Sintra, cu ochi de vultur




Vânt de primăvară


Până la Palatul Național Pena (Palacio Nacional da Pena) am făcut câțiva pași pe jos, vreo 10 minute. Am fi putut aștepta același autobuz cu care am urcat până aici, dar nu știam cât ar dura. Evident că a trecut pe lângă noi după nici două minute. Vă mai amintiți că ziceam de serpentine că-s abrupte și înguste? Pe jos e și mai înspăimântător, când trece autobuzul.



În urcarea spre palat eram încă în dubiu dacă să intrăm să vizităm măcar grădinile, care ne-au fost recomandate în mod deosebit. Timpul nostru începuse deja să fie limitat, veți afla mai târziu ce anume îl limita. Când am ajuns, în fine, la palat, decizia ne-a fost ușurată de coada la vânzarea biletelor. L-am admirat de jos și ne-am promis c-o să revenim.



Ne-am întors în centru pe o potecă ce cobora de pe drumul spre Castelul Maur. Dacă vreți să faceți economie de câțiva euro, poteca asta ar scurta urcarea spre cele două obiective. Iar de la un punct, traversează orășelul, pe lângă casele vechi și curțile localnicilor. Cristi a și intrat într-una. Citez: "Păi, dacă era deschisă poarta...". Nu faceţi ca el, să nu daţi peste... câine rău, câine mare şi bălos, câine mic şi agitat şi câine... neinspirat? :)



Galerie - Sintra




Nu uitați să căutați urmele discrete ale maurilor, frumoasele și faimoasele azulejos - plăci ceramice decorate. Sunt rare fațadele în întregime din azulejos, în schimb plăcuțe cu nume de stradă sau numere de case sunt mai la tot pasul.



Nici nu ne-am dat seama când am ajuns în centru, de unde mai sunt 5 minute până la domeniul Quinta da Regaleira. Recomand cu entuziasm!... pentru copilul din voi care savura fiecare ediție de Fort Boyard sau fiecare episod din serialul Indiana Jones. Recunosc, ideea de Indiana Jones mi-a dat-o Pedro, portughezul de la hostel.





Domeniul a aparținut, în timp, mai multor familii, printre care și Baronii de Regaleira, de la care și numele. Tot de la ei, în 1892, milionarul Carvalho Monteiro a cumpărat moșia, transformând-o cu ajutorul arhitectului italian Luigi Manini în ceea ce vizităm noi astăzi: grădini, grote, galerii, lacuri, fântâni, băncuțe sculptate, turnuri, turnulețe, Capela și Palatul în stil gotic și manuelin.



Despre stilul arhitectural al întregului domeniu ar fi multe și interesante de spus, deși prea puține scrise. Aș reveni cu mai multe detalii după documentare și aprofundare. Ca să vă stârnesc curiozitatea, e cu simboluri oculte.

Derulez pe repede-înainte câteva ore și am ajuns într-o patiserie vizavi de gară. Era aproape ora 7 seara și mai aveam câteva minute până la trenul înapoi spre Lisabona. Am traversat la prima patiserie care ne-a ieșit în cale: vreo 3 mese, 10 scaune și un nene în spatele vitrinei de bunătăți. Am intrat în vorbă cu domnul, l-am întrebat de fursecuri și alte bunătăți expuse, i-am zis că are un local tare drăguț, ne-a spus că e al lui, că l-a deschis acum 14 ani și că mai are unul chiar mai vechi în Cascais, de unde e și el. Primele prăjiturele de care am întrebat au fost chiar travesseiros - foietaj cu cremă de migdale - specifice orașului Sintra, moment în care ne-am amintit că și Pedro ni le recomandase. Ce noroc să le fi găsit chiar înainte de plecare! Am luat câteva la pachet, îndulcind și mai mult o zi deja atât de bună.

You Might Also Like

2 comments

  1. Frumos, sper sa ajung curand in Portugalia, am prieteni care au fost la Lisabona si Porto si imi spuneau ca se merita!

    ReplyDelete