Bușteni - Diham - Mălăiești, traseu de primăvară în ianuarie

Friday, January 31, 2014


18-19 Ianuarie, 2014

2014. Primul weekend e încă parte din vacanța de Crăciun. Al doilea, de revenire de după vacanță. Așa că, deja în al treilea nu mai avem stare. Ar fi păcat să nu profităm de vremea ireală de primăvară din ianuarie.

Cumva în contextul campaniei pentru mai multă mișcare, aveam chef de un traseu pe munte, o plimbare mai serioasă. Prima idee ar fi implicat să dormim la Cabana Diham, dar ei aveau ocupată toata cabana cu... Revelionul ghizilor. Ne-am reorientat și după câteva încercări am dat de cabanierul de la Mălăiești și am primit răspunsul pe care-l așteptam: 'om mai găsi 4 locuri.



Așadar, aveam cazare la cabana Mălăiești, mai trebuia stabilit traseul. Cabana e situată pe versantul nordic al munților Bucegi, în Valea Mălăiești. Ar fi cam trei variante de acces și încă alte câteva variațiuni în jurul lor, dar numai la picior. Singurul motor care se aude acolo sus e cel al generatorului de curent.

- din Râșnov, pe la Uzina electrică, iar apoi pe la Glăjărie, unde drumul se întâlnește cu cel dinspre Bușteni.

- din Bușteni, Complex Gura Diham - Cabana Diham - Glăjărie - Cabana Mălăiești.

- din Bușteni, Complex Gura Diham - Poiana Izvoarelor - Pichetu Roșu - Cabana Mălăiești.

Primul părea puțin mai lung, dar mai ușor, cel puțin până la Glăjărie, dar și cam monoton, fiind în mare parte pe drum forestier. Al treilea, cel pe la Pichetu Roșu, este nerecomandat iarna, așa că, sfătuiți și de cei care au mai fost prin zonă, l-am ales pe al doilea. Aveam în plan să întrebăm sus, la cabană, de starea celuilalt traseu, să-l considerăm, eventual, pentru întoarcere.

Traseu: Complex Gura Diham - Cabana Diham - Glăjărie - Cabana Mălăiești

Am plecat din Bucureşti sâmbătă dimineaţă, pe la 8 jumate, şi am ajuns la Gura Diham în jur de 10 jumate.
Am lăsat mașina la Gura Diham, citind că și alții au mai făcut-o fără probleme. Ne-am luat apă, am studiat harta, iar la 11 eram deja pe triunghi albastru (TA), spre cabana Diham.

Gura Diham - Cabana Diham: Triunghi albastru (TA), 1h30

Traseul începe cu o porţiune de încălzire cam dură, o urcare pieptişă de câteva minute, dar despre care cei care au mai făcut traseul spun că e cea mai dificilă parte. Psihologic, a fost de mare ajutor să ştim că am depăşit aşa repede cea mai grea bucată de drum.

După o oră ieşim din pădure şi avem prima oprire de admirat peisajul, în Şaua Baiului. De aici mai avem cam 30 de minute până la cabana Diham.



Zărim chiar şi Masivul Postăvaru printre crengile de brazi.



Dar primul moment de exaltare gălăgioasă e vederea spre Bucşoiu.



Acele Morarului (sau Colţii Morarului)



Şi, imediat, în vale, Cabana Diham



La cabana Diham facem pauză de masă şi de cafea. Împărţim pulpele de pui cu dulăul casei, noi carnea, el oasele. Intrăm în cabană pentru o cafea şi chiar avem loc, chiar dacă e în plină desfăşurare Revelionul ghizilor. Îi identificăm repede, e masa cea mai diversă şi mai gălăgioasă, probabil pe bună dreptate, că doar adună ceva poveşti peste an.

Eu am emoţii că am putea fi la limită cu timpul, n-aş vrea să ne prindă întunericul pe traseu. Cu toate astea mâncăm şi bem cafeaua în tihnă. Avem nevoie de energie şi de spirit bun.

Cabana Diham - Glăjărie - Cabana Mălăiești: Cruce albastră (CA) (până când traseul îl întâlnește pe cel care vine din Râșnov) + Bandă albastră (BA), 2h45

Oficial, timpul de vară e de 2h30, iar cel de iarnă e de 4h. Noi avem traseu mixt. Pornim pe CA, într-o vale luuungă, încercând să nu mă gândesc că valea asta va fi mâine un deal crunt. Ajungem şi la podeţele peste pârâul despre care citim pe o pancartă că e ultima sursă de apă potabilă până sus. Urmează un deal destul de lung, dar cu pauze scurte şi dese, dar mai ales cu vreo două pătrăţele de ciocolată neagră, îl urcăm cu succes.

Pe acelaşi deal ne întâlnim cu 3 domni, drumeţi şi ei, coborâţi parcă din schiţele lui Caragiale, care nu-şi dau rând să ne spună ceva. Au găsit o staţie de emisie-recepţie şi se codesc să ne-o dea, vrând să se asigure că suntem de încredere. Ei zic că trebuie să o fi pierdut cineva dintre cei care urcă spre Cabana Mălăieşti, aşa că ne roagă să o înapoiem uitucului. O iau băieţii, cu promisiunea fermă de înapoiere. Primul lucru pe care-l fac? O deschid şi încearcă să comunice cu perechea. (Oare personajele lui Caragiale cum de nu s-au gândit la asta?) Surprinzător (sau nu), răspunde cineva şi ne confirmă că au pierdut staţia. Rămâne să ne vedem la Mălăieşti. Băieţii deja salivează după berea pe care sunt convinşi c-o s-o primească.

Ajungem pe drum drept, cred că-i porţiunea pe care o numesc localnicii Glăjărie. Aici încep să apară din nou petice de zăpadă, mai apoi de gheaţă, aşa că traseul devine tot mai solicitant. Nu mai urcăm mult şi ne întâlnim cu proprietarii staţiei. Se pare că au ritm ceva mai slab decât noi. Ne mulţumesc, schimbăm câteva cuvinte şi-o luăm din nou din loc. Totuşi, nimic despre bere. :)



Încă vreo două "serpentine" şi ajungem la cabana Mălăieşti. E o minune!... nu că am ajuns noi, ci peisajul. Locul ăsta arată genial (sau completaţi cu orice alt epitet mai potrivit pentru efectul artistic), iar vestea bună e că rămânem peste noapte, aşa că ne putem bucura pe-ndelete de frumuseţea locului.








Oficial, se încheie primul traseu de munte al unuia din membrii echipei. Bravo, C.!



Cabana Mălăieşti, detalii practice
- 30 lei/persoană
- 100 locuri de cazare (se recomandă rezervare din timp)
- recomand sacul de dormit mai ales iarna
- sală de mese cu bucătărie (ciorbe, piure, fasole, MBS...)
- nu există apă curentă
- izvor de multe ori secat, recomand să luaţi apă de pe traseu (de la podeţe)
- toalete afară, turceşti

Suntem puţin obosiţi, dar nu epuizaţi. Am ajuns pe lumină, cu o oră mai devreme decât plănuiserăm. Deci, da, suntem mândri! Se găsesc şi cele 4 locuri promise, într-o cameră de 4, în Refugiul Salvamont, cabana fiind deja ocupată la capacitatea ei maximă, pe motiv de Revelionul ghizilor la Diham. Camera noastră nu are nicio sursă de căldură, aşa că suntem la mila vecinilor cu sobă să lase uşa deschisă. Noroc cu tinerii din camera de la un hol distanţă care-şi pun speranţele în aceeaşi sobă şi-o alimentează periodic. Oricum ei au şi saci de dormit, şi o pălincă bună de tot, ceea ce vă recomand şi vouă.

Restul serii îl petrecem în sala de mese, în jurul aceleiaşi pălinci, al cănilor de vin fiert sau de ceai, cu şah şi table, iar mai târziu, afară admirând peisajul la lumina lunii. În acelaşi peisaj nocturn intră şi cei patru care s-au aventurat pe stânci, la lumina frontalelor. Bănuim că sunt ori foarte bine echipaţi, ori deloc. La întoarcere, geaca de oraş P&B a unuia din ei ne face să înclinăm mai degrabă spre varianta a doua.

Mălăieşti, noaptea.



Dormim ok. Nu sufăr de frig, dar sacul de dormit ar fi fost numai bun.

Mălăieşti, dimineaţa. Dimineaţa pe răcoare...



După micul dejun, strângem şi plecăm. Am fost deja sfătuiţi de cei care cunosc traseul să nu mergem pe partea cealaltă (pe "Take Ionescu), că-i foarte probabil să fie îngheaţat şi periculos. Am totuşi curiozitatea să ajungem până acolo de unde traseul devine dificil. Nu-i decât o plimbare de 10 minute, iar pentru privelişte merită un mic ocol.





Da, Postăvaru însuşi!



Traseul la vale e ceva mai dificil pe zăpadă şi pe gheaţă, dar tot avem ritm rezonabil. Facem deja clasica pauză la Diham, pentru un Pepsi şi perniţe Viva, să ne revenim după dealul care ieri era valea aceea luuungă. La Gura Diham găsim maşina în regulă. Ne dezechipăm, mâncăm şi pornim spre Bucureşti.

Abia aştept vara să revenim! A rămas ceva neterminat.




You Might Also Like

0 comments