5 bodegi din Braşov, cu bune şi foarte bune

Saturday, May 25, 2013



Cele cinci sunt două restaurante, două baruri şi o cafenea.

Pizzeria Althaus

Primul din listă nu e nici restaurant, ci pizzerie, nici în Braşov, dar aproape de oraș. E în comuna Hărman, la vreo 10km de oraş, la ieşirea spre Buzău. Hărman e cunoscut mai ales datorită Bisericii evanghelice fortificate, construită în secolul XIII. Din păcate, noi am găsit-o închisă.



Pizzeria e la doi pași de Biserică, hai zece (pași). Casa aceea portocalie e localul.



Noi am stat la terasă, în grădină, de fapt. Nu știu cum e înăuntru, dar după ce am stat în grădina aia înverzită și înflorită, nici nu prea mă interesează. Pizza e făcută la cuptor cu lemne, cu blatul subțire spre foaie de hârtie. E bună, dar nu spectaculoasă. Cristi chiar n-a fost dat pe spate, că el preferă blatul mai gros. Oricum locul face toți banii, iar pizza e suficient de bună ca să repetăm experiența și chiar s-o recomandăm (eu, cel puțin).



Restaurant Sergiana

Restaurantul e tradițional ardelenesc și e chiar în Brașov, pe Mureșenilor, colț cu Eroilor, foarte aproape de Republicii. Aici am fost acum vreun an. În toate celelalte de care vă povestesc am fost acum două weekenduri. Totuși îl menționez și pe ăsta pentru că nici nu v-am mai zis de el, încă există, dar, mai ales, am amintiri faine de acolo. De exemplu, ne-au adus din partea casei jumări cu ceapă. Nu cred că m-aș gândi vreodată să comand așa ceva, deși îmi plac mult, iar ideea mi se pare simplă și totuși genială. Nu mai rețin ce-am comandat, dar au fost bune toate. Și servirea, de asemenea.

Musik Cafe

Nu i-aș zice cafenea, ci mai degrabă bar. Ăsta e chiar pe Republicii, dar se intră pe o ușă destul de pitită, care dă într-o curte interioară. Aici am ajuns într-o vineri, după miezul nopții. Inițial am stat la terasă, că grupul căruia ne-am alăturat era venit de pe lumină. Totuși, alcoolul începuse să nu-și mai facă efectul de izolator termic, așa că ne-am mutat o vreme și înăuntru. Locul arată bine și pe-afară, și-n interior. Atmosfera e mai rockish, dar muzica nu e numai rock. Aaa, și au varietate mare de bere.

Deane's Irish Pub

Aici am fost într-o sâmbătă seara, și de foame, și de sete. La bere era s-o pățim, că era un grup de vreo 20+ de nemți, de 18-20 de ani, despre care ne-a spus chelnerul că au cam golit butoaiele. Mai special a fost felul de mâncare pe care ni l-am comandat (la recomandarea 'localnicilor'): piei de cartofi (potatoe skins). N-o să vă zic ce sunt sau cum sunt, decât că-s bune! Nici noi n-am știut la ce să ne așteptăm, dar le-am terminat în 10 minute, cu tot cu vorbit, e drept, o porție în doi. Atmosfera era plăcută, chiar de pub, dar noi n-am rezistat prea mult, căci fusese o zi lungă.

Cafeteca

E poate cea mai cool cafenea din... hai să zic în care am fost eu. Iar sortimentele de cafea sunt multe, pe alese. Pozele astea făcute în grabă cu tableta sper să spună mai mult decât pot eu descrie.


You Might Also Like

2 comments

  1. Dintre cele mentionate de tine, doar restaurantul Sergiana il cunosc si l-am incercat. Am fost la recomandarea unor prieteni care locuiesc in Brasov si mi-a placut foarte tare, atat mancarea, cat si decorul. Sa fie vreo 2 ani parca....

    ReplyDelete
  2. De fiecare data cand fac review-uri de localuri am emotii, ca de multe ori experienta fiecaruia difera in functie de circumstante. Asa ca ma bucur cand mai vine cineva cu o confirmare. :)
    Cat despre Sergiana, vestea buna e ca a supravietuit.

    ReplyDelete