Iași, un cocktail turistic

Sunday, April 28, 2013

Rămăsesem cu povestea despre Iași undeva pe bulevardul Ștefan cel Mare, mai precis între Palatul Roznovanu, actual sediu de primărie, și Mitropolie. Nu mă îndepărtez prea mult pentru că tare-i frumoasă și interesantă zona.

Palatul Roznovanu, Iasi

E interesantă în ideea că pe o rază de câteva sute de metri se găsește câte un simbol al principalelor aspecte urbane: cultural – Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, dar și Filarmonica la câțiva pași mai în spate, spiritual –Mitropolia și Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” –, istoric și administrativ – Palatul Roznovanu, ba chiar se zărește și Palatul Culturii - și un ultim aspect pe care nu-l menționez încă, ci îi pun o steluță și revin la momentul mai potrivit.

Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi

Mitropolia Moldovei si a Bucovinei, Iasi

Despre Mănăstirea Sf. Trei Ierarhi, ctitorită de Vasile Lupu, legenda spune că ar fi fost aurită la exterior, motiv pentru care turcii i-ar fi dat foc, să-i topească aurul. Tot aici sunt înhumați Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza.

Urmând Ulița Mare, adică același bulevard Ștefan cel Mare, spre Palatul Culturii, veți trece și pe lângă sediul Prefecturii, numită și Casa pătrată, clădirea aceea cu magnolia înflorită, pe lângă Biserica Sf. Nicolae și veți ajunge, în sfârșit, la faimosul Complex Palas (cel mai nou, cel mai modern, cel mai, cel mai...). Și da!... arată foarte bine parcul și iarba verde (de acasă), iar Palatul Culturii, chiar dacă parțial renovat, se încadrează la fel de bine în peisaj.

Iasi

Iasi

N-am zăbovit prea mult în zonă, căci se apropia ora prânzului, ba ni se mai și promisese ceva special. Am mai făcut totuși un detour pentru ceea ce gazdele noastre au numit cea mai bună cafea to go din Iași, la Teo’s Cafe. Pe bună dreptate! Bună, aromată, ieftină... și devreme acasă.

La Restaurantul Ralet ne-a întâmpinat Marian, de la Gramma Wines, cu un vin de conversație și de poftă de mâncare. A funcționat în ambele direcții. Dramatic! Epic.

Vinuri Gramma - Restaurant Ralet, Iasi

La antreu am avut sushi, cu siguranță cel mai bun pe care l-am mâncat, a continuat cu friptură de capră, asezonată cu brânză de capră și piure în două nuanțe de verde, spanac și mazăre. Piesa de rezistență a fost sturionul, cu care am și făcut cunoștință înainte să fie așezat lângă piureul de morcovi. Desertul a fost combinația perfectă între plăcinta de lime dulce-acrișoară, mousse-ul de ciocolată dulce-dulce și aroma fulgilor de lavandă.

Felicitări Chef Lori!

Restaurant Ralet, Iasi

Și dacă tot ne-a stârnit Marian cu vinurile lui bune, am continuat în aceeași notă, chiar la Crama Gramma Wines, din Vișani. Ne-a povestit despre procesul de producție, despre tipurile de vin – cupaj, asamblaj sau cuvee. Ba am și degustat din una-două-trei canistre.

Crama Gramma Wines, Iasi

Crama Gramma Wines, Iasi

Crama Gramma Wines, IasiȘi surpriza! Ne-am îmbuteliat propria sticlă de vin. Eticheta strâmb lipită stă mărturie. Iar a doua surpriză, home-made mini-burgeri care au mers de minune cu cel de-al treilea vin din seria genurilor literare: Liric. Vă mai aduceți aminte din articolul trecut cum vă povesteam că acțiunea #vinlaiasi s-a trasformat în substantiv comun, respectiv multiplu? La asta mă refeream.

Deși am văzut și un frumos apus peste colinele Iașului, seara nu s-a încheiat aici, ci în acea zonă interesantă de care vă ziceam la început, dar unde, de data asta, am luat vreo trei baruri și cluburi la rând. Divertismentul muzical-dansant e ultimul aspect urban prezent pe același bulevard Șt. cel Mare. Dintre cele trei locații, mai pe gustul meu e La bază.

Crama Gramma Wines, Iasi

Rândurile de mai sus sunt un soi de demonstrație că Iașul este pentru toți, că are o felie pentru fiecare. Este pentru cei boemi, pentru cei în căutare de cultură sau istorie, pentru gurmanzi sau enologi și nu-i ignoră nici pe cei petrecăreți. E cu siguranță locul pe care să-l considerați măcar pentru un weekend.

Mulțumiri Icar Tours!

You Might Also Like

0 comments