Ghid practic pentru Peru

Thursday, April 18, 2013

(Spoiler alert!) Aveți răbdare până la sfârșit pentru a afla câteva lucruri despre Peru, din care pe unele nu numai că nu le știați, dar nici nu le bănuiați.

Am revenit din Peru, de vreo două zile, doar. Încerc să păstrez entuziasmul la cote medii, pentru că ăsta e articolul acela cu multe cifre și informații esențiale despre un turneu în Peru. Dar mărturisesc că-i greu.

V-am mai povestit despre cum ne-a venit ideea, așa că articolul de față e despre cum am și implementat-o.

Lima, Peru

PERIOADA

28 Martie – 15 Aprilie, 2013

E cea mai lungă vacanță de când am intrat în câmpul muncii (și a mea, și a lui): 19 zile. De obicei împărțim zilele de concediu așa încât să facem un mini-turneu odată la 2-3 luni, dar Peru trebuia să facă excepție. E departe, e mare și e scump de ajuns acolo. Până la urmă s-a dovedit că cele 19 zile, din care aproape 3 pe drum, oricum erau prea puține chiar și pentru planul inițial, din start oarecum limitat.

Luna aprilie e destul de potrivită pentru vizitat cea mai mare parte a țării, din diverse motive.

-          E oarecum în afara sezonului turistic, așa că puteți găsi bilete de avion la prețuri mai mici decât pentru iulie sau august.

-          Tot pentru că e extra-sezon, sunt mai puțini turiști, deci puteți spera la mai multe poze fără oameni.

-          La munte și în junglă e sfârșitul sezonului ploios, începutul celui uscat. Pe coastă e începutul iernii lor, dar tot mai puteți spera la temperaturi decente pentru o baie în ocean. Noi am avut vreme excelentă peste tot!

-          Semana Santa, care e săptămâna dinaintea sărbătorilor de Paște, pică foarte des în aprilie. Sunt tot felul de manifestări festive în toată Săptămâna Sfântă.

BILETE DE AVION

Ruta: București – Amsterdam – Lima; Lima – Paris – București

Biletele le-am cumpărat de la Air France, dar a fost o colaborare KLM (la dus)  și Air France + Tarom (la întors). Ruta Paris-Lima e nou deschisă, dar foarte bine-venită având în vedere că Lima e destul de slab legată de Europa. Zboruri directe din Europa spre Lima sunt doar din Amsterdam (KLM), Madrid(Iberia) și Paris(Air France).

Zborul scurt e de 2 ore jumate – 3, iar cel lung de 12-13 ore.

Preț bilete de avion: 1100 euro/pers.

Le-am luat din octombrie, după intense căutări timp de vreo lună-două. Cred că puteți găsi variante și mai ieftine, fie la Iberia și să luați un low-cost București Madrid, fie cu vreo companie care să vă ducă pe unul din continentele americane, de unde sunt prețuri ceva mai mici. Dezavantajele sunt că fie pierdeți multe ore prin aeroport, fie aveți conexiune bună, dar există riscul ca una din companii să-și schimbe orarul, sau să aibă întârzieri, iar zborurile nefiind corelate puteți pierde legătura.

TRASEU



Lima – Ayacucho: Autobuz de noapte, 10 ore, 38USD/pers., Cruz del Sur (++)

Ayacucho – Ica: Autobuz de noapte, 7 ore, 58USD/pers., Antezana (-)

Ica – Nazca: Autobuz de dimineață, 2 ore, 13.5USD/pers., Cruz del Sur (++)

Ica-Nazca, Peru

Nazca – Cusco: Autobuz de noapte + dimineață, 16 ore, 62USD/pers., Oltursa (++)

Cusco – Salvacion (Parcul Național Manu) – Cusco: Tur cu ghid; Autobuz de zi, 7 ore (+7 întoarcere), 240USD+25USD+15USD = 280USD/pers., ManuPeruAmazon

Cusco – Ollantaytambo – Aguas Calientes (Machu Picchu) – Ollantaytambo:

Colectivo (Mașină de 12 locuri), 2 ore, 3.8USD;

Tren, 2 ore (+2 ore întoarcere), 100USD (dus-întors), Inca Rail;

Autobuz la Machu Picchu, 20 min., 19USD (dus-întors);

Machu Picchu: 50USD + 5USD (Machu Picchu Montana)

Ollantaytambo – Urubamba – Cusco

Colectivo, 50 min., 1.2USD

Taxi obiective turistice din zonă (Maras, Moray, Chinchero), împărțit cu încă un cuplu, 46.5USD/4 persoane.

Colectivo, 1h30min., 2.3USD

Cusco – Lima   

Avion, 1 oră, 108USD, TACA Airlines

CAZARE

Pentru Lima, Cusco și Ollantaytambo am rezervat prin (good old) hostelworld.com.

Hosteluri – Lima: 15USD, Cusco: 20USD, Ollantaytambo: 15USD – cameră dublă/noapte/persoană

Pentru Ayacucho am rezervat prin booking.com, după multiple încercări de a contacta prin e-mail diferite alte locații de cazare.

Ayacucho: Hotel de 3 stele, 98USD/cameră dublă/noapte – Sâmbăta Sfântă! Pentru Ayacucho este foarte greu de găsit cazare cu rezervare online, mai ales în Semana Santa.

VACCINURI

Niciun vaccin nu este obligatoriu pentru intrarea în Peru. Totuși, medicul recomandă următoarele: anti-febră galbenă (Stamaril), anti-poliomielită, difterie și tetanos (Dultavax ), anti-febră tifoidă (Typhim/Typherix) și pentru hepatite, în funcție de analizele de imunitate. De asemenea se recomandă pastile pentru prevenirea malariei.

Vaccinurile sunt în mod deosebit recomandate dacă mergeți în junglă, dar și în localitățile mai izolate ale țării. În schimb, nu sunteți la fel de expuși în orașele mari ca Lima sau Cusco.

Vaccinurile se fac cu cel puțin 10 zile înainte de plecare și nu mai mult de două odată. Pastilele de malarie (Eloquine) se iau câte una pe săptămână, începând cu 10 zile înainte de plecare, în timpul sejurului și încă 3 săptămâni după întoarcere.

Noi am făcut doar anti-febră galbenă și anti-poliomielită, difterie și tetanos. Cel anti-febră tifoidă nu se găsea.

În junglă folosiți și spray de țânțari!

Costuri orientative (Clinica Medicover):

Consultație: 110 RON
Stamaril: 235 RON
Dultavax: 105 RON
Typhim/Typherix: 130 RON
Eloquine: ~1.4RON/comprimat (Farmacia Academiei)

Aleatoriu despre Peru, 13 aspecte

  1. Totul se negociază! Cu foarte mici excepții (cum ar fi prețurile din supermarket, biletele de avion sau tururile cu ghid, care mai și dau bon).
  2. Taxiurile nu au aparate de taxare. Tariful pe cursă se negociază la început și nu se lasă bacșiș în plus.
  3. În trafic, într-o intersecție are prioritate ăla care claxonează primul. Și niciodată pietonul.
  4. Se vorbește spaniolă.
  5. Poliția e de partea turiștilor. Folosiți-vă de asta pentru indicații de direcție sau orice altă problemă.
  6. 10-15 minute sunt întotdeauna 25+.
  7. Nu puteți ascunde că sunteți turiști. Just act cool about it!
  8. Moneda lor se numește Nuevo Sol, prescurtat Sol (PEN sau S/.)
  9. Învățați să verificați bancnotele. Și ei o fac.
  10. Drumurile sunt lungi și multe din ele periculoase. Informați-vă despre fiecare traseu înainte.
  11. Pentru traseele lungi există autobuze de noapte clasă VIP. Diferența de preț este mică, iar pentru confortul mai ales pe timp de noapte merită. Economisiți timp turistic și banii de cazare.
  12. Există răul de altitudine! Începe cu o stare de insuficiență respiratorie, adică odată la 2 pași mai aveți nevoie de o gură de aer în plus. Iar la mine, în prima noapte în Cusco, a continuat cu o stare de amețeală.
  13. Hostelurile / hotelurile se împart în două categorii: cele care au omletă la micul dejun și cele care nu.

Cusco. Peru

You Might Also Like

1 comments