O zi ca oricare alta

Sunday, February 17, 2013

Azi În turneu împlinește un an.

Așa că nu e chiar o zi ca oricare alta, iar articolul de azi e mai special. Nu e nici retrospectiv, nici introspectiv, nici critic, nici analitic, poate surprinzător, dar nu întâmplător.

E primul meu articol, scris de acum 3 ani jumate. Chiar a fost public o perioadă. E tot despre un turneu, unul în miniatură, comasat într-o singură zi, deși ar da impresia de mai multe. L-am scris în vara când eram studentă la Lausanne, în Elveția. Așadar, urmează un șir de întâmplări care încep în Lausanne și se termină în Torino.

” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ”
Vineri, 24 Iulie 2009

O zi ca oricare alta în: Lausanne – Brig – Domodossola – Novara – Torino

A sunat ceasul de 5 ori. A început, deci, ca o zi ca oricare alta în Lausanne.

Îmbrăcată, aranjată și împachetată ies din casă pregatită moral, căci fizic mai puțin (veți vedea), pentru o nouă zi – scurtă de muncă, dar lungă luată în absolut. Eveniment primar: un drum la Torino. Cu valiza legată de mână, mă îndrept cu entuziasm spre metrou.

Ajunsă la școală, constat cu uimire că simularea mea rula de 17 ore fără gânduri de finalizare în următoarele 5 ore. Fără prea multe de făcut, mă duc să-mi iau drogul matinal. La cafeneaua de la parter îmi prepar cafeaua, torn lapte peste ea și vreau să plătesc, folosind cardul de student. Și așa începe totul. Nu funcționează cititorul de carduri. Desigur că las cafeaua, iau liftul, mă întorc cu banii și se rezolvă.

După câteva ore DESCOPĂR un fapt care avusese loc în urmă cu ceva ore: mi s-a dezlipit talpa de la pantoful drept. După un brainstorming cu o colegă adopt soluția guma-de-mestecat, care, implementată cu mult optimism, nu funcționează.

Resemnată la gândul că trebuie să trec pe acasă înainte de a porni în călătorie, mă așez la birou să îmi printez biletele de tren. Sigur nu vă mai miră că imprimanta nu mai avea hârtie. Aflu de unde trebuie să procur, mă deplasez un etaj mai sus și găsesc paleții cu topuri de hârtie. Iau în brațe o cutie de înălțimea echivalentă a 5 topuri și mă întorc într-un ritm ceva mai lent, încetinită fiind de toți factorii de mai sus. Constat că respectiva cutie conține 5 topuri individual ambalate, deci că, la rândul meu, m-am ambalat degeaba. Ba chiar mai mult, găsesc hârtie în imprimantă, problema fiind generată de o setare necorespunzătoare în calculatorul propriu.

Mi-ar fi plăcut să închei aici povestea, respectiv seria de întâmplări, și totuși este necesar să adaug un ultim amănunt. La ora 21:20 (GMT+1) am pierdut legătura de tren la Novara.

Oare dacă m-aș fi trezit la a patra sonerie a ceasului, lucrurile s-ar fi petrecut semnificativ altfel?
” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ”

Câteva completări

Brig, Domodossola și Novara erau legături de tren de 7’, 30’, respectiv 15’. La Brig îmi lua 2 minute să schimb trenul și 5 așteptam să plece. La Domodossola aveam fereastră de timp suficientă, iar la Novara am învățat să n-am încredere în orarul de trenuri la italieni.

După ce am pierdut legătura de la Novara, următoarea tot pentru Torino era peste o oră. Sala de așteptare din gară nu arăta tocmai primitoare, așa că am luat un tren până la Chivasso, la câțiva km de Torino, de unde m-au ridicat cu mașina.

Cred că s-au adunat atâtea întâmplări într-o zi ca să nu pot uita weekendul ce-a urmat, pe care, de altfel, oricum l-aș fi uitat niciodată.

Articolul l-am scris la cald, în trenul de la Novara la Chivasso.

La mulți ani, În turneu!

You Might Also Like

0 comments