Galerie albă de vinerea neagră: Sestriere

Friday, November 23, 2012

M-am tot gândit și întrebat despre ce-aș putea să scriu eu astăzi, tocmai astăzi, când toată lumea e cu gândul la Black Friday și la ce lucruri (in)utile și-ar putea cumpăra la mini-prețuri.

Ca să vă mai iau mintea de la tasta F5 (refresh de pagină) și pentru că eu însămi sunt deja cu gândul la activitățile de iarnă, am o mini-galerie de fotografii dintr-o zi de iarnă la munte.


Italia, Sestriere - Decembrie, 2010


Sestriere e una din stațiunile care au găzduit competiții ale Jocurilor Olimpice de iarnă din 2006, de la Torino. Pârtiile de schi sunt suficient de multe și bine organizate pe grade de dificultate, astfel că stațiunea e potrivită și pentru profesioniști, și pentru amatori, dar mai ales pentru cei ca mine: absolut începători.



Sunt și pârtii speciale pentru sănii, bucuria copiilor!... și a celor mai mari.


Am petrecut o zi întreagă acolo și nu-mi mai venea să plec. Era un fel de răzvrătire față de copilărie, când aveam oră limită de stat afară, în zăpadă. Acum puteam sta oricât!


You Might Also Like

2 comments