Croatia, de pe drum

Friday, October 05, 2012

Prima zi în Croația, mai exact prima după-amiază, a fost o continuă aventură și continuu pe drum. De altfel, problemele de pe traseu au început încă de la plecarea din Belgrad. GPS-ul insista să ne ducă pe orice alt drum decât pe autostradă, așa că ieșirea din capitala sârbă a luat mai mult timp decât estimasem. Apoi am descoperit că avem un far ars, deci s-a lăsat și cu puțină mecanică auto. După rezolvarea lor, ne-am continuat liniștiți drumul.



Urma să ajungem într-un camping unde făcuserăm rezervare, în apropiere de faimoasele lacuri Plitvice. (preview)



Și cum pe tot parcursul turneului am luat lucrurile pas cu pas, tot ce știam despre mai departe e că la un moment dat trebuia să ieșim de pe autostradă, spre sud. Urmăream, desigur, un GPS, dar nu pe al meu, că m-a cam dezamăgit. După ieșirea de pe autostradă, surpriză: Vamă! Eram atât de mirați că nici nu reușeam să ne dăm seama cu ce țară. Bosnia-Herzegovina! Pfff. Now what?

Am început să căutăm detalii despre costul vignetei sau alte taxe de tranzit. Între timp ne-am dat seama că nici asigurarea mașinii nu acoperea BH, așa că ne-am îndreptat spre frontieră să aflăm detalii de la sursă. Sursa, un domn foarte amabil, și-a întrebat la rându-i colegul și am aflat că ne-ar fi costat 26 euro / mașină, dar nu-mi aduc aminte pe ce perioadă. Oricum, pentru noi, o zi sau o săptămână era totuna. Așadar am lăsat Bosnia pentru altădată, deși mă cam măcina curiozitatea.

Exista, desigur, și o altă variantă de traseu până la lacuri, fără a ieși din Croația, pe care am și mers până la urmă. Ajunși în zonă pe la 11pm, la 6km de lacuri, am văzut indicator la stânga spre campingul K. (nu-mi aduc aminte numele exact), pentru care făcuserăm rezervare. Am înaintat pe un drum cam neluminat și îngust de o mașină, asfaltat, cu viluțe stânga-dreapta, fără garduri, că așa-i moda la croați, dar nicio urmă de camping. Cu puțină ezitare am continuat pe un drum din ce în ce mai îngust, neasfaltat, îndepărtându-ne de civilizație, dar urmând, totuși, un indicator către K.. Numai că acest K. era, de fapt, canionul cu același nume. Când ne-am dat seama era cam târziu, că nu mai aveam loc de întors mașinile. Am mers până s-a deschis puțin drumul într-o laterală. Cu lanternele și cu ceva emoții am inspectat terenul și am reușit în final să întoarcem. Muncă de echipă! Toată aventura asta cu drumul spre capătul lumii, cum ajunsese să ni se pară, a durat cam o oră, sau cel puțin atât a părut, iar adrenalina era cu siguranță mai sus decât normal.

Locul de campare tot nu l-am găsit, așa că am revenit la civilizație, am bătut la ușa uneia din pensiuni și am luat 2 camere pentru odihna meritată și așteptată. De abia dimineață ne-am dat seama în ce loc frumos am nimerit: casa avea și o grădină bine îngrijită, cu vreo doi pruni, căpșuni și alte ierburi.


Am luat micul dejun în aer liber. Se anunța o zi bună! Dacă a fost sau nu, în articolul următor.



Ah, și când am plecat de la pensiune, am reintrat pe drumul principal. Ghiciți ce am văzut pe stânga, la 100m mai încolo. Evident, campingul.

You Might Also Like

0 comments