Serbia, despre oameni

Sunday, September 30, 2012

Am promis de mult că vă povestesc experiența mea cu oamenii din Serbia. Pentru noi, Serbia a fost mai mult o țară de tranzit, astfel că nu puteau fi prea multe ocazii de a interacționa cu localnicii. Dar sunt câteva moduri comune: la chioșcul de înghețată sau cafea, la cazare sau la restaurant.


Ospătarii sunt dintre cei mai obișnuiți cu turiștii și au importat din tacticile clasice de comunicare. Fetele de la recepțiile hotelurilor, la fel. Am avut ocazia să le testăm pentru că la întoarcerea din turneu am preferat să evităm aglomerația orașului, așa că am bătut din ușă în ușă. Cu vânzătorii de la chioșcuri e, în schimb, o altă poveste.

Eram în parcul Kalemegdan și, ca oricărui alt... copil, mi se făcuse poftă de înghețată, că doar am văzut la alții. Am găsit repede chioșcul-sursă și discuția a curs: Noi: How much?, arătând cu degetul înghețata. Ea: две стотине и педесет dinar. Noi: In euros? Ea: три euro. Noi: Pfff, english? Doamna, revoltată că nu-i înțelegem limba a început să ne explice să-i întindem mâna plină de monezi euro că-și alege ea. Ei bine, nu eram dispusă nici să dau triplu pe o înghețată, nici să mă iau la ceartă cu ea că mă jefuiește, așa că am rămas cu pofta.


Același parc, 5 metri mai încolo, era un alt chioșc, cu apă și cafea, că doar era încă dimineață. Am luat-o de la capăt: How much? In euros? Noi iar nu înțelegeam cifrele. Numai că de data asta ne servea un domn care mai avea puțin și sărea peste tejghea să ne explice. Dar s-a prins repede că poate să ne arate pe degete, așa că s-a calmat, iar noi ne-am luat doza de energie și adrenalină, la pachet.

Ultima experiență similară a fost la întoarcerea din turneu, când căutam cazare. Găsisem un motel mai ieftin, ne-a zis proprietara cât ne costă și rămăsese să ne conducă soțul ei să vedem camera. Aveam de unde alege, că erau TOATE libere. E drept că era luni, în timpul săptămânii. Iar după cei peste 1100km, m-am lăsat repede convinsă. Sârbul respecta cu strictețe legea, așa că ne-a cerut pașapoartele, și nu prea i-a plăcut că i-am dat doar 2 din 4. Le-a făcut câte o copie, DE MÂNĂ, și ne-a dat niște cartonașe în sârbă pe care să i le completăm. Vă dați seama cu cât chef nu le-am completat. Din nou s-a cam supărat, dar a înțeles că vrem să dormim și a plecat. Dimineață, pe la 7-8, eram trează (nu-mi dau seama de ce), aud pași discreți pe hol și văd cum cineva apasă pe clanță. Evident, ușa era încuiată. Și a plecat. Pe la 9, se repetă. Numai că de data asta pașii n-au mai fost discreți, iar apăsatul clanței a fost urmat de bătăi zgomotoase în ușă. Același domn vroia să ne anunțe că la 10 trebuie să-i părăsim palatul.


Este o vorbă populară care mi se pare că se potrivește felului de a fi al sârbilor: le sare țandăra repede. Totuși, înloc să mă irite sau, mai rău, să mă sperie, mă amuză. Îmi aduc aminte de semenii mei, de acum câțiva ani, când încă nu ne cucerise Europa, și nici noi pe ea, când încă ne apăsa amintirea comunismului. Sârbii, la rândul lor, sunt tocmai ieșiți dintr-un război, iar procesul de integrare în societatea europeană abia acum începe. Sunt încă autentici.


Fără să-mi fi putut face o părere generală și cu atât mai puțin completă despre Serbia, mi-a plăcut. Astfel că mă bucură s-o știu așa aproape și accesibilă.


Urmează Croația.

You Might Also Like

0 comments