Serbia: Belgrad

Thursday, September 27, 2012

După ce v-am povestit câte ceva despre drumul prin Serbia, până în Belgrad, a venit și rândul capitalei.


Așadar, am ajuns în oraș pe seară, am rezolvat cât am putut de repede aspectul cazării, deși vă spuneam în articolul trecut că nu prea s-au aliniat în favoarea noastră astrele, respectiv coordonatele de GPS. Am lăsat bagajele și am ieșit.

Pentru prima plimbare cea mai potrivită alegere părea să fie aleea pietonală tipic vest-europeană, cu magazine de ambele părți și terasele în lungul ei. Numai că la ora respectivă (10pm) strada era destul de pustie, iar terasele deja cu scaunele pe mese, cu excepția unui restaurant italian și a unui fast-food grecesc, iar. Am aflat ceva mai târziu că, pe seară, tinerii se retrag în zona cluburilor, undeva mai departe de centru.


A doua zi ne-am convins și noi că strada respectivă nu e abandonată, ba chiar preferată pentru plimbare. Dacă o urmați, în capătului ei începe parcul Kalemegdan, cel mai mare al capitalei sârbe și cu o deosebită importanță istorică. Numele parcului provine din două cuvinte turcești, din timpul ocupației otomane: kale = cetate, meydan = câmp de luptă. Acesta se întinde pe vârful unui deal, la confluența râului Sava cu Dunărea. Nu întâmplător, dar nici pentru panoramă, ci cu siguranță din rațiuni strategice a fost ridicată aici cetatea Belgradului.



Între zidurile cetății s-a format și dezvoltat însuși orașul Belgrad, cu prima atestare încă din secolul al 3-lea. În timp fortăreața s-a aflat sub multiple ocupații – romană, bizantină, bulgară, ungară, otomană și sârbă, – trecând prin și mai multe cicluri de distrugere și refacere.



În interiorul fortăreței se găsește și Biserica Ruzica, pe locul unei biserici ridicate în sec.14-15, dărâmată mai târziu, odată cu invazia otomană. Edificiul reconstruit în sec.18 a fost inițial depozit de muniție și transformat în biserică militară un secol mai târziu. Acum se țin, încă, slujbe ortodoxe.



Nu am uitat de promisiunea de a vă povesti despre oameni, dar locurile par să fi monopolizat și rândurile acestui articol. Însă pentru următorul nu mai e nimic ce ar putea lua locul poveștilor cu experiențe sociale. Așadar, despre oameni, în episodul următor.

You Might Also Like

0 comments