Omul și blogul

Saturday, August 25, 2012

Omul nu sunt eu. De fapt, nu sunt doar eu. Sunt alte 9 fete, și cu mine 10, fără a le întrece.

 Foto: www.fundatiacaleavictoriei.ro 

În urmă cu vreo lună, răsfoiam internetul și mi-am adus aminte de Fundația Calea Victoriei, un ONG care organizează diverse cursuri și evenimente din tot la fel de diverse arii. Cum în ultima vreme sunt mai preocupată de scris, am intrat direct la secțiunea Jurnalism. Acolo am descoperit că în câteva zile urma să se desfășoare un curs cu numele Atelier de blogging: Omul și blogul. ’Ce coincidență! Și eu am blog.’, zic. Și pentru că nimeni nu s-a născut învățat, iar eu nu am aroganțe de tipul le știu pe toate, m-am înscris pentru cele 5 zile de atelier.

Așadar, într-o zi de luni, începeam atelierul îndrumate de lectorul, jurnalistul și bloggerul Eugen Istodor. M-am tot gândit și răzgândit dacă să vă povestesc detalii de la curs. Aș înclina spre o descriere sumară, căci peste vreo trei săptămâni se organizează din nou, și nu aș vrea să stric supriza celor pe care i-ar tenta. Dar ispita...

Fac un compromis. Îndemn pe cei care intenționează să participe la Atelierul de blogging să se oprească din citit cam pe aici.

Prima întâlnire a trecut atât de repede, că de abia o așteptam pe a doua. De ce m-am înscris? De ce dispare jurnalismul clasic? Conținut sau copiuțe? Sunt câteva din întrebările care au intrat în dezbatere pe parcursul celor 2 ore scurte.

Cineva se înscrisese la cursul de dicție din camera alăturată, dar în ultim moment a ales blogging-ul. Vreo două dintre noi aveam deja blogul up and running, deci și auzul ascuțit pentru orice idei din jur. Altele au plăcerea și talentul de a scrie, le lipsea impulsul. Și ultima categorie: pentru popularizarea afacerii.

A doua zi a continuat cu o plimbare pe străzile centrului vechi al capitalei, prea bine cunoscuta zonă a Lipscaniului. Plimbarea a fost condimentată cu poveștile vechilor locuitori ai cartierului, spuse de Eugen Istodor. În urma evenimentului am primit și prima temă pentru acasă: Lipscaniul așa cum l-am perceput, dincolo de adevăruri și povești. Astfel a ieșit Tonomatul de pe Lipscani.

A treia zi a fost pentru mine punctul culminant. Cuvintele urmau să-mi fie citite, analizate și criticate de un grup obiectiv, a cărui reacție puteam s-o văd. În plus, unul din cititori era un personaj notoriu al industriei. Acum ce fac? Dacă vă spun că le-a plăcut, înseamnă că mă laud. Dacă mi-au zis să mă limitez la inginerie, vă întrebați ce caut să mai scriu povestea asta. Așa că mă împiedic (bancul cu găina :) ). Ei bine, sigur n-a fost rău.

Pentru următoarele două seri am avut alte două teme: despre obiecte și despre oameni. Eu scriu despre locuri, despre turnee, deci Lipscaniul a picat perfect, dar pe celelalte cum le aduc la temă? Obiectelor am reușit să le găsesc o poveste: Suveniruri de colecție. În schimb, oamenii încă mai așteaptă.

Încurajarea să scriem, critici timide, exemple cu povești de succes, schimburi de opinii și, nu în ultimul rând, schimbarea decorului care întotdeauna plantează noi semințe de idei. Asta ar fi o sinteză a celor 5 zile de curs, iar produsul de grup e o Umbrelă de bucureștean.

You Might Also Like

0 comments