Începuturile aeroportului Keflavik

Sunday, May 20, 2012

Aprilie, 2012

Într-una din serile sejurului islandez, chiar după cele câteva ore de relaxare totală în Laguna albastră, era încă devreme să ne întoarcem în Reykjavik, așa că, fără un plan definit, am ales să mergem în căutarea unei vechi ferme din peninsula Reykjanes. O văzusem pe un pliant, pe o hartă sumară, amplasată oarecum în apropiere de localitatea Hafnir. Citisem despre tradiționalele case islandeze acoperite cu gazon iar până atunci nu întâlniserăm decât niște beciuri sau anexe astfel concepute. Speram, deci, să vedem măcar o mostră a unor construcții de felul ăsta.

Așadar, am ajuns într-o intersecție cu trei opțiuni: înainte către aeroport, în dreapta spre Reykjanesbaer și în stânga spre Hafnir. Urmărind cu strictețe harta, am ales să mergem spre Hafnir. Aveam să descoperim acasă că obiectivul nostru era în direcția opusă. Ca o consolare, era o oră târzie la care oricum nu am mai fi putut vizita prea mult din fermă.

În drum spre Hafnir am observat în zare ceva ce ar fi putut semăna cu o fermă abandonată, dar am mers în continuare până în sat, în speranța să o găsim pe cea din pliant. E drept că nu știam nici cum ar trebui să arate, nici dacă e ceva semnalizat, amenajat, sau în grija cuiva.

Satul Hafnir, așezat pe coastă, era în trecut unul din cele mai căutate locuri de pescuit, iar mai nou și de observare a păsărilor. Am găsit o comunitate mică, de câteva case răsfirate, unele părăsite, altele încă locuite. Biserica de lemn, construită în 1861, este cea mai veche biserică din peninsula Reykjanes și e un semn al credinței pe care islandezii nu au abandonat-o niciodată, indiferent de contextul istoric.

Hafnir, Islanda

Hafnir, Islanda

Hafnir, Islanda

Hafnir, Islanda

Hafnir, Islanda

Hafnir, Islanda

Pentru că nu am reușit să identificăm ceva să semene măcar vag a fermă, la întoarcere am hotărât să ne oprim la cele care din depărtare păreau hambare cu acoperiș de gazon. Când ne-am apropiat, hambarele arătau de fapt a hangare, iar gazonul de pe acoperiș nu avea rol izolator, ca în trecut, ci acela de camuflaj. Informațiile începuseră să se lege, astfel am realizat că am nimerit de fapt într-o bază militară NATO dezafectată.

Keflavik, Islanda

Keflavik, Islanda

Aeroportul internațional Keflavik a fost construit în al doilea război mondial de către armata Statelor Unite. În 1947 aeroportul a fost cedat autorităților islandeze, servind în continuare atât ca aeroport militar, cât și civil, dar în 1951 NATO a trimis din nou trupe militare. Mult mai târziu, în 1987, a fost construit un terminal dedicat zborurilor civile. Baza militară numită NASKEF (United States Naval Air Station Keflavik) a fost închisă în septembrie 2006, fiind preluată de Agenția islandeză de apărare până în 2011 când instituția a fost desființată. Astfel, când am ajuns noi în zonă, în aprilie 2012, baza era abandonată și deschisă oricui îndrăznea să treacă de gardul de sârmă ghimpată, rămas acum fără poartă.

Keflavik, Islanda

Keflavik, Islanda

Keflavik, Islanda

Keflavik, Islanda

Pozele sunt singurele informații pe care le-am găsit acolo. Totuși, curiozitatea mea vis-a-vis de subiect m-a dus la o pagină web cu povestiri ale celor care au locuit în baza NASKEF în diferite perioade istorice și politice sau cu diferite funcții și atribuții. Am făcut o selecție a celor mai interesante povești, care surprind o latură a vieții de militar pe care nu mi-am imaginat-o niciodată.

Keflavik, Islanda

Keflavik, Islanda

Keflavik, Islanda

Keflavik, Islanda

Unii militari, probabil cei cu stagii mai de durată, de 1-2-3 ani, puteau alege să se relocheze împreună cu familia. Astfel, unul din cei care au crescut acolo, spune că nu își poate imagina o copilărie mai frumoasă, deși erau doar două familii de americani în sat. Nici soțiile nu par dezamăgite de condițiile unei vieți de baracă, ba chiar militează pentru redeschiderea bazei din Keflavik.

Cineva povestește că în timpul stagiului său de la KEF, între 1957 și 1958, a dus o viață foarte activă. Era încadrat ca operator radio și în plus a avut șansa de a intra ca pianist într-o trupă muzicală a unor tineri din Air Force. Aveau până la 6 spectacole pe săptămână, câștigând chiar mai bine decât din remunerația de cadru militar.

Totuși nu toate poveștile sunt fericite, unii fiind dezamăgiți de munca pe care o făceau, de pustietate, de vreme sau de restricțiile comuniștilor. Se pare că au fost vremuri când le era interzis accesul în satele aflate sub administrație comunistă și în plus nu puteau întârzia pe străzi mai târziu de 10pm. Un alt zvon ar fi că în anii ´60, la baza de la Keflavik, nu erau înrolate persoane de culoare, ba chiar le era interzis și accesul în afara terminalului celor care tranzitau aeroportul. Poveștile spun că, în timpul celui de-al doilea război mondial, femeile care se căsătoreau sau aveau copii cu bărbați de culoare, erau izolate pe insulele Westman.

Deși nu sunt date cu caracter oficial, ci amintirile mai proaspete sau mai vagi ale unor oameni care au trăit experiențe militare, ele conturează o parte probabil nescrisă a istoriei Islandei în contextul războiului rece, sau chiar de mai târziu. Am avut încă o dată sentimentul de a păși la propriu pe istorie.

You Might Also Like

0 comments